13 potentiali membri Al-Qaida arestati la Londra

0
126

In timp ce autoritatile americane sunt cu ochii in patru in urma informatiilor ca Al-Qaida ar pregati atentate de anvergura in viitorul apropiat pe teritoriul SUA, Marea Britanie s-a aflat si ea marti seara in alerta antiterorista. In cursul unor raiduri concertate ale politiei, treisprezece persoane suspectate de terorism au fost retinute la Londra si in alte trei regiuni ale tarii. Barbatii, cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani, sunt suspectati de implicare in pregatirea sau instigarea la acte de terorism.

Suspectii sunt de origine asiatica, iar deocamdata nu se stie cati dintre ei sunt cetateni britanici. „Operatiunea […] face parte dintr-o ampla si continua ancheta a politiei si a serviciiilor de securitate, referitoare la terorismul international”, potrivit unui comunicat al fortelor de ordine, care continua sa verifice locatii din Londra, Luton, Hertfordshire si Blackburn. Musulmanii din Marea Britanie se tem ca arestarile facute in baza legii antiterorism din anul 2000, care permite retinerea unei persoane minimum doua saptamani inainte de a fi formulate acuzatiile, ar putea amplifica „islamofobia”.

In luna mai a acestui an, 562 de persoane fusesera arestate ca fiind suspecte de terorism, dar numai una din cinci a fost pusa oficial sub acuzatie, iar numai 14 persoane au fost efectiv condamnate. Alti 280 de suspecti au fost eliberati. Operatiunea a avut loc intr-un moment in care premierul Tony Blair este supus unor presiuni puternice pentru a spori nivelul de alerta terorista in Marea Britanie, dupa ce Statele Unite au anuntat deja sporirea masurilor de securitate in mai multe zone. Ministerul britanic de Interne a anuntat insa ca nu dispune de informatii privind amenintari clare la adresa unor obiective de pe teritoriul Marii Britanii.

Cele mai citite articole

Acestea continua sa se numere insa printre tintele Al-Qaida, asa cum o demonstreaza datele obtinute in urma arestarii, in Pakistan, a unui important membru al retelei, care planificase un atentat asupra aeroportului Heathrow. Informaticianul arestat in luna iulie, care a fost indicat drept una dintre principalele surse ale informatiilor privind posibile atentate asupra institutiilor financiare americane, este unul dintre principalii organizatori ai retelei teroriste Al-Qaida si a coordonat planificarea unui atentat asupra aeroportului londonez Heathrow, a declarat, miercuri, un reprezentant al serviciilor pakistaneze de securitate.

Mohammad Naeem Noor Khan facea parte din conducerea organizatiei teroriste, iar americanii pusesera cinci milioane de dolari pe capul sau. Cunoscut si sub numele de Abu Talha, el este creatorul unor site-uri internet si al unor coduri de comuncatii prin curier. Khan s-a alaturat Al-Qaida la sfarsitul anilor ’90 si a urmat un curs de instruire intr-o tabara din Afganistan. Fortele de securitate pakistaneze au anuntat, marti, arestarea altor opt persoane suspectate de apartenenta la reteaua terorista Al-Qaida. Barbatii, de diferite nationalitati, au fost retinuti in provincia Punjab, din estul tarii, in operatiuni desfasurate in ultimele doua zile, iar unii dintre ei se pregateau sa paraseasca tara in momentul in care au fost arestati.

Unul dintre suspecti este un important agent de politie, responsabil pentru organizarea calatoriilor oficialilor provinciei Punjab si este acuzat ca a furnizat informatii gruparilor teroriste.

Cele mai citite articole

Lasa un comentariu

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!